suflet...

Am început de ceva vreme să te caut în privirile fiecărei femei ce-mi taie calea. Încerc să te descopăr murdărindu-mi palmele ce rătăcesc haotic pe feţe ce nu-mi trezesc măcar un miligram de fior. Mi-am lăsat buzele să alerge prin vântul ăsta nemernic, dar nu te găsesc.

Mă ascund în fiecare trup ce-mi lasă falsa senzaţie că ai fi tu, dar am obosit; odată cu timpul, odată cu trupul. Închid ochii şi-ţi văd zâmbetul creionat pe o umbră. Încerc în van să-ţi desluşesc ochii, dar e mult prea întuneric. Ai început să semeni cu mine şi asta mă doare cel mai tare, căci m-aş blestema dacă aş şti cu adevărat că şi sufletul tău e un păgân, ca şi al meu.

Cum se numeşte un om care nu mai poate plânge?

Mă frământ aiurea. Stau şi-mi pun 1000 de întrebări la care nu primesc niciun răspuns ci doar alte 1000 de întrebări.